DESPRE NOI

Suntem o organizație non-profit care sprijină copiii cu cerințe educaționale speciale și familiile lor, prin joacă, educație și suflet

La Creatopia, construim un parcurs educațional complet pentru fiecare copil:

ateliere de creație și dezvoltare personală

activități recreative în aer liber

programe educative non-formale în parteneriat cu școli și comunitatea asigurând activități adaptate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale

sprijin financiar direct pentru parcursul lor educațional.

Pentru că fiecare copil merită șansa de a învăța, de a se juca și de a crește indiferent de provocările întâmpinate.

Misiunea noastră

Încurajăm independența încă de la început

Prin activități educaționale non-formale, conturăm, împreună cu fiecare copil și familia lui, un parcurs realist, adaptat nevoilor și ritmului propriu de dezvoltare, complementar educației primite la școală.

Respectăm copilul în întregime

Fiecare copil este parte din proces. Păstrăm comunicarea deschisă cu familia și cu școala, și luăm deciziile împreună.

Ne adaptăm la nevoile fiecărui copil

Dincolo de sala de clasă, creăm o abordare flexibilă și receptivă, prin joc și experiență deoarece activitățile se modelează după nevoile copilului, nu invers.

Suntem alături de familii

Nu oferim doar activități, ci o relație de încredere, susținută prin grijă reală și implicare constantă alături de părinți, ca partener al educației formale.

  • „Educație, joacă, incluziune: pentru fiecare copil.“

    CREATOPIA

  • „Mai mult decât o activitate: o comunitate în care fiecare contează.“

    CREATOPIA

  • „Aici, fiecare copil are un loc și fiecare om are un rol.“

    CREATOPIA

Frequently Asked Questions

Dacă te putem ajuta cu alte răspunsuri nu ezita să folosești secțiunea :

CONTACTEZĂ-NE